Elena Roxana Negoiță
Psihoterapeut

Bun venit pe pagina mea de psihoterapie!

Rolul meu este să te sprijin în procesul tău terapeutic pentru a conștientiza cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cu ceilalți!

Cum te simți astăzi? Te aștept la cabinet sau online pentru a explora dificultatea cu care te confrunți.

Programează o ședință

Despre mine

Sunt Roxana Negoita și practic psihoterapia de orientare psihanalitică relațională. Am absolvit Facultatea de Psihologie și am urmat formarea în psihoterapie în cadrul Asociatiei Insight.

Mă consider un om curios și intuitiv, pasionată de a cunoaște poveștile de viață ale oamenilor și de a înțelege cauzele problemelor pe care le aduc cu ei în momentul în care deschid ușa cabinetului. Îmi place să adresez multe întrebări și să îți ascult povestea vieții cu scopul de a te cunoaște mai bine și pentru a explora împreună cauzele dificultăților care te-au făcut să apelezi la psihoterapie.

Adresarea întrebărilor de către mine sau de către tine face parte din modul de lucru, alături de asocierile libere, discuțiile, interpretările. Astfel, acest demers devine ceva interiorizat care în timp dezvoltă un anumit timp de gândire critică. Presupune o muncă introspectivă, răbdarea de a afla răspunsurile și un spațiu mental care facilitează acest proces interior.

În esență, psihoterapia este un dialog prin care împreună explorăm motivul pentru care ai nevoie de o psihoterapie, îmbinând ascultarea și vorbirea, astfel încât să se nască acele momente de „Ahaa!”, care sunt dovadă a găsirii “cheilor” pentru a deschide și debloca situații care până atunci păreau de nerezolvat.

În psihoterapia psihanalitică nu există o anumită rețetă care să rezolve miraculos problemele. Ingredientele “rețetei” sunt aduse de către tine iar împreună cu mine o vom descoperi!

Beneficiile pe termen lung sunt nenumărate, enumerez câteva: autocunoaștere, gestionarea stărilor de nesiguranță, eșec, deprimare, anxietate, construirea încrederii în sine, stare de bine, reziliență în fața dificultăților vieții.  

Dacă ești în căutarea începerii unei psihoterapii te aștept să lucrăm împreună!

Off-Page Connector Exit to or entry from a page. (IBM) SINE Corp Minte Suflet Psihic Relatii PsiArt