Ataşament şi intimitate (Partea I)
Ataşamentul şi intimitatea merg “mână în mână”. Aşa cum dă de înţeles şi expresia “mână în mână”, ataşamentul presupune mai întâi de toate o apropiere fizică. Prima atingere şi debutul ataşamentului au loc în relaţia primară bebeluş - mamă (îngrijitor). Intimitatea se naște în relația de atașament, presupune crearea unei atmosfere speciale, de apropiere, încredere, profund hrănitoare sufletește.
Atasamentul este dezvoltarea unei legături afective, trainice cu o persoană importantă din viaţa acelei ființe, pe baza unor experienţe suficient de bune de îngrijire. Este o conexiune profundă construită de către îngrijitor împreună cu bebeluşul, în primii 2 ani de viaţă.
Intimitatea este o nevoie înnăscută care este satisfăcută sau nu în relaţia primară dintre bebeluş şi mama sa. Da, este o nevoie, aşa cum foamea este o nevoie şi intimitatea este o nevoie care este satisfacută nu prin hrănitul efectiv ci prin hrănitul psihic.
Stadii de dezvoltare ale atașamentului
Ulterior relației mamă-bebeluș, ataşamentul se formează cu diferite persoane apropiate în diferite tipuri de relaţii: de familie, prietenie, cuplu, etc. Relaționarea intimă este influențată semnificativ de către dezvoltarea legăturilor de atașament timpurii.
Scriitorul Bowlby, s-a referit la această relație internalizată drept un “model intern de funcționare” și a delimitat patru stadii ale dezvoltării:
Primul, naștere până la aproximativ 3 luni - Bebelusul plânge, apucă și zâmbește iar mama îi intoarce privirile iubitoare, îi satisface nevoile biologice și nivelul necesar de confort.
Al doilea, până la 6-9 luni - Bebelușul are comportamente din ce în ce mai elaborate. Se observă diferențe între vocalizările, gesturile și comportamentele exploratorii.
Al treilea, până la aproximativ 2 ani - Copilul dobândește abilități crescute locomotorii și înflorirea dezvoltării cognitive permite interacțiuni simbolice. Este creat sentimentul stabil de siguranță iar la nevoie, copilul știe unde găsește figurile de atașament și la cum se așteaptă să reacționeze acestea. Îi crește frica și circumspecția față de persoanele nefamiliare.
Al patrulea, de la doi ani pe mai departe - Este atins un parteneriat orientat spre scop, se negociază un plan mutual de proximitate. Copiii conștientizează că ceilalți au gânduri diferite de ale lor.
Tipuri de atașament
In funcție de calitatea stadiilor de dezvoltare, Bowlby spune că un copil poate dezvolta un anumit tip de atașament: sigur, evitant sau ambivalent.
Copiii cu atașament sigur simt disconfort la plecarea mamei însă se liniștesc când ea revine. Copiii cu stil evitant par netulburați la plecarea mamei și nu caută reuniunea cu ea atunci când se întoarce. Copiii cu stil ambivalent sau anxios, sunt tulburați de plecarea mamei, își doresc consolare cand ea revine însă respingeau încercările mamei și resimțeau discomfort în continuare. Aceștia sunt reticenți în a explora mediul chiar și în prezența mamei.
Factori importanți care stau la baza construirii unui atașament sigur sunt: sistemul de îngrijire bazat pe sensibilitatea și eficacitatea îngrijitorului în a furniza un spațiu de siguranță și alinare, consecvența și promptitudinea reacțiilor îngrijitorului, echilibrul, coerența, flexibilitatea au impact asupra atașamentului. De asemenea, “ interesul pentru mintea celuilalt” și admiterea că un copil are o minte separată de cea a îngrijitorului.
Îngrijirea eficientă determină calitatea legăturii de atașament și are impact aspura capacității viitoare a copilului de a deveni la rândul său îngrijitor.
Îmbunătăţeşte-ţi relaţiile, acordă atenţie ataşamentelor şi momentelor intime de calitate!